• CSU Sibiu si-a prezentat lotul la ULBS

    Echipa de baschet masculin CSU Sibiu şi-a prezentat lotul de jucători cu care a luat startul în noul sezon al Campionatului Național,la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu. În cadrul evenimentului, rectorul ULBS, prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea, le-a transmis baschetbaliştilor că Universitatea va contin...

  • Presa trebuie să fie de partea celui căruia i s-a încălcat un drept

    Jurnalistul Dragoş Pătraru a venit, vineri 18 noiembrie, la Sibiu, unde şi-a început turneul național "Starea Nației" din seria celor 30 de oraşe pe care vrea să le vizite pentru a se întâlni cu studenții şi publicul emisiunii sale.

  • Jurnalismul atunci, acum si in viitor

    Studenții din anul I de la Facultatea de Științe Socio-Umane, specializarea Jurnalism şi Comunicare şi Relații Publice au avut şansa extraordinară de a participa la o discuție cu două dintre personalitățile mass-mediei sibiene, cu scopul inițierii practice în lumea presei. Întâlnirea, or...

  • CSU Sibiu si-a prezentat lotul la ULBS

    Echipa de baschet masculin CSU Sibiu şi-a prezentat lotul de jucători cu care a ...

  • Presa trebuie să fie de partea celu...

    Jurnalistul Dragoş Pătraru a venit, vineri 18 noiembrie, la Sibiu, unde şi-...

  • Jurnalismul atunci, acum si in viitor

    Studenții din anul I de la Facultatea de Științe Socio-Umane, specializarea Jurnalism &...

Andra D. is Riding Her Lovely Bike in Style

Andra D. is Riding Her Lovely Bike in Style

Andra Dumitrescu are 21 de ani, este din Sibiu şi studiază Comunicare şi Relații Publice la Facultatea de Științe Socio-Umane. Încă din primul an de facultate ea s-a implicat în numeroase activități de voluntariat pentru Festivalul Internațional de Teatru din Sibiu, Turul ciclist, Festivalul Artmania etc. Simplitatea sa, carisma şi stilul original o scot în evidență pe oriunde merge.

Acum cateva luni, Andra şi-a creat propriul blog unde ne împărtăşeşte viziunea ei despre modă, un blog prin care ne învață cum să ne simțim mereu frumoase în pielea noastră.  Blogul se numeşte "Riding My Lovely Bike" şi poate fi inspirația oricărei fete care îsi doreşte să arate bine şi să afle cum poate îmbina noile tendințe cu ce are acasă prin dulap. Andra, spre deosebire de celelalte bloggerițe de modă, are un stil aparte şi accesibil tuturor. Oferă idei de ținute pentru toate buzunarele, este fata care din nimic ştie să facă ceva ce cu siguranță îti va fura ochii. Andra nu prezintă piese vestimentare cu prețuri colosale, dar te invită să cotrobăi prin dulapul bunicii şi de acolo să îti iei inspirația.

Îşi caută ideile de ținute în alte bloguri de acest gen, reviste de modă sau pur şi simplu se uită în dulap preț de câteva minute şi creează outfituri originale. Toate combinațiile poartă amprenta ei personală; în majoritatea postărilor ea apare cu pălărie ori căciulă; alteori îşi poartă mândră accesoriile cu biciclete. Îi place foarte mult să-şi personalizeze hainele; are multe pe care a adăugat ținte, nasturi; cu câțiva lei şi-a realizat o pereche de pantaloni care pe internet se găseşte la 100$.                       

Pentru imaginația ei vestimentară, Andra a apărut în revista "The One" şi a câştigat o geantă de designer. Este adepta hainelor bune, cumpărate cu bani mai puțini. Pe majoritatea le cumpără la reduceri sau din outlet-uri, alteori colindă second-hand-urile pentru "adevărate comori" sau piese simple pe care le modifică. 

Pe lângă poze cu hainele purtate  zi de zi, Andra ne îndeamnă să gândim pozitiv şi să ne bucurăm de fiecare moment. Motto-ul cu care se trezeşte în fiecare dimineață este: "Be Your Own Kind of Beautiful", un motto plin de înțelesuri care pune accent pe tine şi pe unicitate. Asta ne spune şi Andra, să fim unice, să ne inspirăm de la cei din jur, dar să nu devenim nişte copii la indigo.

În luna martie, Andra a participat la un eveniment unde Andreea Raicu şi-a lansat noua colecție de haine şi bijuterii, dar şi noua carte care propune un stil de viață sănătos. Se ştie că Andreea Raicu este una dintre cele mai bine îmbrăcate vedete de la noi din țară şi că are ceva de spus când vine vorba de stil vestimentar. În cadrul acestei prezentări, Andra a avut posibilitatea să discute cu Andreea în legătură cu moda şi blogging-ul. Andra are o energie şi o carismă care te cuceresc imediat; exact aşa s-a întâmplat şi cu Andreea Raicu. Ele au povestit preț de câteva minunte, timp în care Andra i-a povestit despre blogul său, iar Andreea i-a dat câteva sfaturi despre cum să şi-l îmbunătățească. După acea seară, într-o postare pe pagina personală de Facebook, Andreea Raicu le povesteşte fanilor despre Andra şi le oferă linkul pentru a accesa blogul ei.

"Ieri, în pop-up store-ul de la Arad, am cunoscut-o pe Andra Dumitrescu, blogger de modă, cu care am avut o discuție foarte interesantă! Andra a scris despre întâlnirea noastră:)"

Ulterior, numărul de vizitatori ai blogului a crescut considerabil, iar Andra a devenit sursa de inspirație a multor tinere. "Riding My Lovely Bike" se adresează în special adolescentelor şi fetelor tinere. Prin fiecare postare, ea te îndeamnă sa fii tu însuti, să îti creezi propriul stil vestimentar şi să fii mereu plină de viață. Ea îți arată că nu un outfit scump este cheia succesului în materie de moda, ci mai degrabă atitudinea şi energia pe care o emani. Aceste calități au cucerit-o şi pe Andreea Raicu la întâlnirea ce a avut loc în Arad şi au propulsat-o în atenția acesteia.

Vă invit şi pe voi să citiți blogul "Riding my lovely bike" şi să lăsați ca inspirația oferită de Andra să vă încânte fiecare zi. Creați-vă propriul stil vestimentar, după care nu vă rămâne decât să săriți de fericire. "Aşadar, începe-ți ziua cu câteva sărituri şi te vei simți mai puternic şi mai fericit :)“ - din postarea Jumping in Happiness.

 

Blog: http://ridingmylovelybike.blogspot.com

Facebook: www.facebook.com/RidingMyLovelyBike

 

Iulia Iancu

 

Poze atasate
Andra D. is Riding Her Lovely Bike in Style
Andra D. is Riding Her Lovely Bike in Style
Andra D. is Riding Her Lovely Bike in Style
Andra D. is Riding Her Lovely Bike in Style
Andra D. is Riding Her Lovely Bike in Style
Andra D. is Riding Her Lovely Bike in Style
Comentarii