• Jurnalismul atunci, acum si in viitor

    Studenții din anul I de la Facultatea de Științe Socio-Umane, specializarea Jurnalism şi Comunicare şi Relații Publice au avut şansa extraordinară de a participa la o discuție cu două dintre personalitățile mass-mediei sibiene, cu scopul inițierii practice în lumea presei. Întâlnirea, or...

  • CSU Sibiu si-a prezentat lotul la ULBS

    Echipa de baschet masculin CSU Sibiu şi-a prezentat lotul de jucători cu care a luat startul în noul sezon al Campionatului Național,la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu. În cadrul evenimentului, rectorul ULBS, prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea, le-a transmis baschetbaliştilor că Universitatea va contin...

  • Presa trebuie să fie de partea celui căruia i s-a încălcat un drept

    Jurnalistul Dragoş Pătraru a venit, vineri 18 noiembrie, la Sibiu, unde şi-a început turneul național "Starea Nației" din seria celor 30 de oraşe pe care vrea să le vizite pentru a se întâlni cu studenții şi publicul emisiunii sale.

  • Jurnalismul atunci, acum si in viitor

    Studenții din anul I de la Facultatea de Științe Socio-Umane, specializarea Jurnalism &...

  • CSU Sibiu si-a prezentat lotul la ULBS

    Echipa de baschet masculin CSU Sibiu şi-a prezentat lotul de jucători cu care a ...

  • Presa trebuie să fie de partea celu...

    Jurnalistul Dragoş Pătraru a venit, vineri 18 noiembrie, la Sibiu, unde şi-...

Carmen Moise "Offf, Sibiu. Prima mea dragoste. Întotdeauna am spus că eu, sigur într-o viată anterioară, am trăit aici."

Carmen Moise "Offf, Sibiu. Prima mea dragoste.  Întotdeauna am spus că eu, sigur într-o viată anterioară, am trăit aici."

 

Carmen Moise, absolventa Facultății de Jurnalistică din Sibiu, este reporterul emisiunii "În Premieră" (Antena3). Emisiunea a fost premiată la New York World’s Best Television and Films 2013 pentru reportajul " Pe-un picior de iad". Alt premiu pentru " În Premieră" este Premiul Special din partea juriului AIB (The AIB's International Jury Highly Commends), pentru documentarul "Oraşul Otrăvit".Materialul a fost premiat la cea mai râvnită categorie a competiţiei, categoria "Best Investigative documentary - TV" (Cel mai bun documentar de investigaţie pentru TV), unde a concurat cu materiale realizate de televiziunile CNN International, BBC, Aljazeera English sau Channel News Asia. Reporterul Carmen Moise, este o fire caldă şi deschisă, pentru care Sibiul reprezintă locul unde ar vrea să îmbătrânească sau să îşi retrăiască tinerețea. Chiar dacă timpul său este " drămuit şi măsurat la milimetru", jurnalista şi-a făcut timp şi a împărtăşit cu noi câteva din experiențele sale.

 Ce a însemnat pentru jurnalistul român Carmen Moise premiul "Best Camerawork" câştigat  la Las Vegas?

Este ca atunci când, dupa ani de zile de ascensiune către un vârf pe care îl ştii că e acolo, dar nu iți imaginezi cât de departe, cât de greu este să il atingi, ajungi pe culme, tragi adânc aer in piept şi priveşti orizontul de sus. Și expiri, şi mai tragi o data aer în piept şi iți spui, ca ardeleanul "o fost greu, dar o fost tare frumos." Premiul acesta e, însa, important pentru mine ca membru al unei echipe care a reuşit să termine cu bine această ascensiune. Nu e meritul meu. Este acordat pentru "best camerawork", iar de asta s-a ocupat exclusiv Cristian Tamaş. Am învățat unul de altul foarte mult, aproape că nu mai e nevoie sa ne vorbim pe teren, ne intuim gândurile, mişcările, suntem pe aceeaşi lungime de unda. Facem totul cu foarte multă pasiune, cred că asta e explicația. Eu ştiu sigur că voi avea imaginile potrivite pentru povestea care se înşira pe hârtie, el ştie sigur că imaginile lui vor avea parte de "cuvintele mele potrivite". Iar de când a început proiectul În Premiera, în "echipa de şoc" a mai intrat si Zsolt Lenard, editorul de montaj. N-am cunoscut până la el un om  mai pasionat de munca lui - adoarme pe scaunul din grupul de montaj, se trezeşte, o ia de la capăt, zile la rând, dar mai ales nopți la rând. Și, ce îmi place cel mai tare, este că, deşi nu participă efectiv la munca de teren, alături de noi, ajunge să iubească reportajul respectiv la fel de mult ca noi. Și are grija de el, să iasă perfect. Sau, cât mai aproape de perfect. Aşa că, nu pot să spun ce a însemnat pentru mine acest premiu, pot spune că pentru noi a însemnat o recunoaştere nesperată si o mare provocare pentru ce va urma.

Ce credeți că i-a impresionat, cel mai mult, pe membrii juriului?

Cu siguranță au fost impresionați de impactul emoțional al imaginilor. Dar cred că şi de poveste. "Pe-un picior de iad" nu este doar o prezentare a celor mai sărace comunități de la marginea marilor oraşe. Este o radiografie a societății noastre, privită prin ochii acelor copii care se nasc, cresc şi devin oameni mari fără nicio şansă de a ieşi vreodată din acele ghetouri. Nu o sa uit niciodată cuvintele unui voluntar olandez care, lângă groapa de gunoi de la Cluj, în cartierul numit "Dallas", a înființat o grădiniță unde a reuşit să aducă în jur de 20 de copii. Pare puțin la prima vedere, dar, spunea el - "eu atât pot sa fac şi sunt mulțumit. Unul dintre ei ar putea fi, peste ani, preşedintele României". Și atunci am realizat drama acestor copii - acolo, în acele ghetouri, în casele de carton de pe groapa de gunoi, se pregăteşte, de fapt, următoarea generație a României. Și e foarte trist, şi pentru ei, şi pentru noi...

Cu ce gânduri priviți în urmă la anii studenției, petrecuți în Sibiu, la Facultatea de Jurnalistică?

Offf, Sibiu. Prima mea dragoste (din toate punctele de vedere...) Întotdeauna am spus că eu, sigur intr-o viață anterioară am trăit aici. Pentru că din prima zi, am simțit că aparțin locului. Am intrat în sala de clasă, copleşită de emoție, de lucruri şi oameni noi. Mă simțeam foarte singură si stingheră. Atunci, din mulțime, au răsărit doi ochi jucăuşi şi o voce prietenoasă mi-a spus - "dacă vrei, poți să stai aici, lângă mine". Era Minodora Sălcudean. Mina cum îi spunea toată lumea. A fost primul om care mi-a întins o mâna şi care mi-a dat senzația că sunt în siguranță. Ce a urmat, e poveste...

Care este cea mai frumoasă experiență din perioada studenției?

Cea mai frumoasa experiență cred că a început în momentul în care am intrat în echipa Radio Cibinium. Era un experiment la acea vreme. Câțiva redactori de la Radio Cluj veneau săptămânal sa ne învețe "abecedarul". In rest, noi făceam totul cam cum ne imaginam  ar trebui să funcționeze lucrurile într-o stație radio. Eram şase, şapte oameni nebuni şi frumoşi şi tare tineri. Noi mergeam pe teren, noi scriam, noi ne "tăiam" şi banda, noi făceam play-list-ul, noi prezentam, noi răspundeam la telefoane. Dar ne distram incredibil, era o joaca de oameni mari. Țin minte odată, l-am trimis pe un coleg să facă o transmisie de la târgul olarilor din Piața Mare, de la telefonul public, evident. Nu erau telefoane mobile atunci (deşi povestea asta nu se întâmplă acum 150 de ani, credeți-mă ). Iar când a ajuns în Piața Mare a constatat că nu funcționează telefonul. Panicat, s-a întors în redacție să îmi spună. A ajuns cu 2 minute înainte să înceapă jurnalul de ştiri. I-am spus, bine, o să intri de pe telefonul din redacție, dar te comporți ca si cum ai fi la fața locului. Perfect! Intrăm în direct. Vine prima întrebare. "Cum e atmosfera acolo?" Răspuns - "acolo este o atmosfera...." Avea dreptate băiatul, "acolo" atmosfera era ...., el a fost sincer, dacă nu era la fața locului.... Pe mine m-a buşit râsul în direct, la microfon, pe el la telefon. Sunt foarte multe poveşti. Și cele mai importante lecții care mi-au fost de mare folos peste ani...

Ce îi sfătuiți pe tinerii studenți de la Jurnalism?

Să aibă răbdare. Să nu îşi dorească să facă meseria asta pentru faimă şi banii de acum sau de mâine. Toate vor veni la timpul lor. Să descopere farmecul pas cu pas. Și sa o facă doar dacă simt o mare pasiune. Daca dispare pasiunea, e totul fals. Si publicul, indiferent dacă vorbim de radio, tv sau ziare, simte asta. E păcat, e o meserie atât de frumoasă, nu vă irosiți timpul dacă simțiți că nu e pentru voi.

Care credeți că a fost cel mai greu moment din carieră?

Sunt multe, dar primul care îmi vine acum în minte este momentul când a trebuit să fac transmisie in direct după accidentul de la Mihăilesti, în care şi-au pierdut viața doi colegi de-ai noştri - Ionut Barbu si Elena Popescu. Ei erau corespondenții Antenei 1 de la Buzău. Și eu tot de acolo plecasem. Și am văzut în ei visul meu din tinerețe spulberat. Și eu am fost ca ei, îmi doream să ajung prima la fața locului, prima care transmite o informație, prima care obține o declarație în exclusivitate. Nici azi nu înțeleg de ce ei au trebuit să plătească cu viața pentru asta. Nu vreau să par patetică, dar de fiecare dată când am trăit momente frumoase în meseria mea, m-am gândit şi la ei. În mintea mea le-am dedicat şi lor micile mele succese.

Ce sacrificii presupune meseria de jurnalist?

În primul rând, viața personală. Uneori, ea nu există. Alteori, reuşeşti să faci un echilibru, dar e ca baletul pe sârma. În anii studenției, Doina Jalea ne-a spus asta la una din primele întâlniri – gândiți-vă bine daca vreți să faceți meseria asta cu adevărat. S-ar putea să nu mai aveți viață personală. Nu se poate să le faci bine pe amândouă. Și a avut dreptate...

Care este cea mai mare dorință a dumneavoastră?

Să fiu sănătoasă. Să mă ajute Dumnezeu să pot sa fac meseria asta cât de mult. Deşi sunt zile în care îmi spun - gata, până aici. Am obosit. Vine mereu un pitic în urechea dreaptă care îmi şopteşte - "nu, nu acum, nu e momentul acum, mai ai încă ceva de făcut". Credeți că e boală gravă?

 

Elena Badea

 

Poze atasate
Carmen Moise "Offf, Sibiu. Prima mea dragoste.  Întotdeauna am spus că eu, sigur într-o viată anterioară, am trăit aici."
Carmen Moise "Offf, Sibiu. Prima mea dragoste.  Întotdeauna am spus că eu, sigur într-o viată anterioară, am trăit aici."
Comentarii