• Presa trebuie să fie de partea celui căruia i s-a încălcat un drept

    Jurnalistul Dragoş Pătraru a venit, vineri 18 noiembrie, la Sibiu, unde şi-a început turneul național "Starea Nației" din seria celor 30 de oraşe pe care vrea să le vizite pentru a se întâlni cu studenții şi publicul emisiunii sale.

  • CSU Sibiu si-a prezentat lotul la ULBS

    Echipa de baschet masculin CSU Sibiu şi-a prezentat lotul de jucători cu care a luat startul în noul sezon al Campionatului Național,la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu. În cadrul evenimentului, rectorul ULBS, prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea, le-a transmis baschetbaliştilor că Universitatea va contin...

  • Jurnalismul atunci, acum si in viitor

    Studenții din anul I de la Facultatea de Științe Socio-Umane, specializarea Jurnalism şi Comunicare şi Relații Publice au avut şansa extraordinară de a participa la o discuție cu două dintre personalitățile mass-mediei sibiene, cu scopul inițierii practice în lumea presei. Întâlnirea, or...

  • Presa trebuie să fie de partea celu...

    Jurnalistul Dragoş Pătraru a venit, vineri 18 noiembrie, la Sibiu, unde şi-...

  • CSU Sibiu si-a prezentat lotul la ULBS

    Echipa de baschet masculin CSU Sibiu şi-a prezentat lotul de jucători cu care a ...

  • Jurnalismul atunci, acum si in viitor

    Studenții din anul I de la Facultatea de Științe Socio-Umane, specializarea Jurnalism &...

Cum te pregătesti pentru admitere

Cum te pregătesti pentru admitere

Te preocupă admiterea, te preocupă viitorul tău, deci trebuie să fii foarte bine informat. Atunci când te pregăteşti pentru admiterea la facultate exista multe aspecte de care trebuie să ţii cont şi o mulţime de întrebări la care ai vrea răspunsuri pe măsură. De obicei informaţiile oficiale despre admitere pot fi găsite fie pe site-urile facultăților, la secțiunile Informații oficiale şi Ultimele Noutăți, fie la secretariatele facultăților.

Practic, pentru admitere te pregăteşti încă din primul an de liceu, în cazul în care admiterea la facultatea dorită se face pe baza concursului de dosare. Astfel că pregătirea ta solicita munca serioasă pentru cele mai bune note, mai ales dacă îţi doreşti un loc bugetat. Dacă admiterea se efectuează pe baza unui examen, atunci pregătirea este fie individuală, fie cu ajutorul profesorilor Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu -ULBS- este una dintre cele mai vechi universităţi din România, având o tradiţie de peste 225 de ani. Dezvoltarea de-a lungul timpului a învăţământului universitar sibian oferă candidaţilor de pretutindeni posibilitatea de a opta pentru cele mai generoase programe de studiu derulate prin cele 9 facultăţi care formează structura ULBS.

 Care sunt cele mai importante informații pe care trebuie să le deții înainte de înscriere.

Un candidat poate beneficia o singură dată de un loc subvenţionat de la buget. Candidaţii absolvenţi ai unei facultăţi de stat pot fi admişi numai pe locurile cu taxă. Cei care au urmat o altă facultate au obligaţia să declare acest lucru, precum şi perioada în care au studiat. Studenţii care urmează două facultăţi în paralel vor depune diploma de bacalaureat în original la facultatea la care au fost admişi pe locurile de la buget, iar copia legalizată la cealaltă facultate.

De ce acte am nevoie când mă prezint la examenul de admitere în cazul în care susțin un examen scris?

La intrarea candidaţilor în sală, personalul de supraveghere verifică identitatea acestora, pe baza buletinului de identitate, a legitimaţiei de concurs şi a tabelului nominal cu candidaţii repartizaţi în sala respectivă. Actele personale rămân pe masa candidatului pe toată durata desfăşurării probei respective, pentru control. Este strict interzisă introducerea de către candidaţi în sălile de concurs a oricăror echipamente, dispozitive şi mijloace electronice.

Am fost declarat admis ce trebuie să fac pentru a-mi confirma locul?

După afişarea rezultatelor la admitere, cei declaraţi admişi sunt obligaţi să se încadreze în termenele ce vor fi afişate la fiecare facultate pentru a depune fişa de înscriere anuală în anul I de facultate.  Diploma de bacalaureat în original este obligatoriu a fi depusă în termenul stabilit de metodologia de admitere a fiecărei facultăţi, cerinţă ce va fi afişată şi adusă la cunoştinţa candidaţilor încă de la înscriere.

Trebuie să mai ştii că poţi beneficia de un loc în cămin, încă din primul an de studiu. Universitatea "Lucian Blaga" dispune de un număr de 6 cămine şi 2 cantine, iar numărul studenţilor cazaţi depăşeşte 1500. La momentul actual condiţiile de cazare şi masă oferite studenţilor sunt deosebite. An de an căminele studenţeşti au fost renovate şi modernizate, lucrările efectuate în fiecare vacanţă de vară fiind de mare anvergură, implicând eforturi mari atât financiare cât şi umane.

Dacă ai fost admis pe un loc cu taxă, trebuie să ştii că nu plăteşti taxa în întregime încă de la 1 octombrie. Vor exista 3 tranşe în care vei putea efectua plata, una la începutul anului universitar, una înainte de prima sesiune şi cea de-a 3-a înaintea sesiunii de vară. Chiar dacă ai fost admis pe un loc cu taxă, exista posibilitatea să treci la buget. Trecerea de pe locurile cu taxă pe cele alocate de la buget se face la sfârşitul fiecărui an universitar, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.133 din 2000, în urma reclasificării ca urmare a performanţelor profesionale şi a procedurii stabilite de Senatul Universităţii.

În fiecare an, Universitatea "Lucian Blaga" îşi deschide porţile pentru un număr de aproximativ 30.000 de studenţi, la toate formele de învăţământ, cu aportul valoros a peste 800 de cadre didactice universitare.

Georgiana Apostol - elevă a Colegiului Național "Gheorghe Lazăr", clasa a XII-a, profil uman

Care este facultatea pe care vrei să o urmezi? Ce te determină să alegi această facultate?

 "Facultatea pe care vreau să o urmez este Facultatea de Drept din Sibiu, pe care o consider cea mai bună. Însă sunt indecisă. Aş opta şi pentru Facultatea de Litere deoarece aş vrea să devin profesoară de limba romană. ˝

Ce aşteptări ai de la facultatea pe care o alegi?

"Nu pot să zic că am mari aşteptări, pentru că ştiu că în ziua de azi trebuie să îţi faci singur un rost în viaţă şi nu vei şti niciodată ce te aşteaptă. Nu sunt prea bine informată, dar nu cred că o facultate îţi poate garanta un loc de muncă. ˝

Borjoi Izabelle - elevă a Colegiului Național "Octavian Goga", clasa a XI-a, profil uman

Care este facultatea pe care vrei să o urmezi? Ce te determină să alegi această facultate?

"În principal vreau să urmez o facultate la care să studiez limbile străine, în special engleza-chineza. Mă determină faptul că mereu m-am descurcat cu limbile străine, plus că deja cunosc foarte bine italiană, spaniolă şi destul de bine engleza. Vreau să învăţ chineza, pentru că o consider de viitor şi este o limbă mai puţin uzuală.

Ce aşteptări ai de la facultatea pe care o alegi?

"Îmi doresc să-mi deschidă noi orizonturi şi de ce nu, să ajung în China."

La ora actuală, oferta educaţională a Universităţii este una generoasă, programele de studii sunt compatibile cu cele ale Uniunii Europene. În cadrul Universităţii sunt promovate specializări unice în spaţiul academic românesc, iar calificativul de grad de încredere ridicat recomandă ULBS ca pe o instituţie puternică, implicată în creşterea calităţii procesului educaţional.

Ioana Radu 

Comentarii