• Jurnalismul atunci, acum si in viitor

    Studenții din anul I de la Facultatea de Științe Socio-Umane, specializarea Jurnalism şi Comunicare şi Relații Publice au avut şansa extraordinară de a participa la o discuție cu două dintre personalitățile mass-mediei sibiene, cu scopul inițierii practice în lumea presei. Întâlnirea, or...

  • Presa trebuie să fie de partea celui căruia i s-a încălcat un drept

    Jurnalistul Dragoş Pătraru a venit, vineri 18 noiembrie, la Sibiu, unde şi-a început turneul național "Starea Nației" din seria celor 30 de oraşe pe care vrea să le vizite pentru a se întâlni cu studenții şi publicul emisiunii sale.

  • CSU Sibiu si-a prezentat lotul la ULBS

    Echipa de baschet masculin CSU Sibiu şi-a prezentat lotul de jucători cu care a luat startul în noul sezon al Campionatului Național,la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu. În cadrul evenimentului, rectorul ULBS, prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea, le-a transmis baschetbaliştilor că Universitatea va contin...

  • Jurnalismul atunci, acum si in viitor

    Studenții din anul I de la Facultatea de Științe Socio-Umane, specializarea Jurnalism &...

  • Presa trebuie să fie de partea celu...

    Jurnalistul Dragoş Pătraru a venit, vineri 18 noiembrie, la Sibiu, unde şi-...

  • CSU Sibiu si-a prezentat lotul la ULBS

    Echipa de baschet masculin CSU Sibiu şi-a prezentat lotul de jucători cu care a ...

Trebuie să arzi nişte etape, să înveti o sumedenie de lucruri, să acumulezi experientă si să demonstrezi de ce eşti capabil. Nimic nu e imposibil

Trebuie să arzi nişte etape, să înveti o sumedenie de lucruri, să acumulezi experientă si să demonstrezi de ce eşti capabil. Nimic nu e imposibil

Scriitoare încă de pe băncile liceului, Teodora a cochetat cu jurnalismul fără să realizeze că în curând avea să devină o pasiune şi o carieră totodată. O studentă eminentă, scriitoare de primă clasă şi o fire deschisă la nou şi mai ales la provocări, Teo reprezintă un exemplu de urmat de orice student aspirant la o carieră în jurnalism.

Mereu cu zâmbetul pe buze şi cu un entuziasm inimaginabil atunci când vine vorba de colaborări şi provocări, minunata jurnalistă a acceptat cu mare drag propunerea de a-mi răspunde la câteva întrebări.

Reporter: Ce a însemnat pentru tine experienţa de student în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, Specializarea Jurnalism?

Teodora Mîndru: Înainte de toate, vreau să îţi mărturisesc să experienţa mea în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane nu s-a încheiat. În prezent, sunt la master, la Specializarea Managementul Relaţiilor Publice. Dar să revenim la Jurnalism. Pasiunea mea pentru acest domeniu a început când eram la liceu. Prea mult n-am cochetat cu domeniul, însă mai scriam din când în când la mica publicaţie a şcolii. Textele, mai mult eseuri, erau scrise din suflet şi-mi plăcea tare mult ideea de scriitură jurnalistică. Experienţa mea la Sibiu a fost şi frumoasă, şi grea. Eu am încercat, de fiecare dată, să dau tot ce am mai bun şi să-mi depăşesc limitele. Primul an de facultate a fost unul de acomodare. Recunosc, atunci mi-a fost cel mai greu şi tot atunci am trăit cele mai dificile perioade. Ulterior, lucrurile au intrat pe un alt făgaş şi eu începusem să mă schimb ca om, să mă maturizez, să lupt pentru ce-mi doresc şi să mă fac apreciată. Vreau să subliniez un lucru foarte important. Facultatea de Jurnalistică nu îţi garantează neapărat şi obligatoriu un loc de muncă în domeniu. Îţi poate deschide o mică portiţă, însă restul depinde de tine, de cât munceşti, de cât de mult îţi doreşti să ajungi într-o redacţie de ştiri. Şi, încă un aspect important este că, de obicei, studenţii îşi doresc să ajungă direct în marile redacţii din Bucureşti, la marile televiziuni. Este greşit să porneşti aşa. Trebuie să arzi nişte etape, să înveţi o sumedenie de lucruri, să acumulezi experienţă şi să demonstrezi de ce eşti capabil. Treptat, poţi ajunge şi acolo. Nimic nu e imposibil.

Rep.: Care este povestea din spatele colaborării cu Sănătate Zi de Zi?

T.M.: Trebuie să-ţi mărturisesc să Sănătate Zi de Zi este revista mea, care apare lunar, în 16 pagini, color, şi care îşi doreşte să creeze o punte de legătură între specialiştii domeniului medical din Târgu-Mureş şi mureşeni, mergând pe un concept care îşi propune să pună în valoare prestigiul acestui oraş universitar. Aşadar, eu scriu atât pentru ziarul cotidian, cât şi pentru revistă. Întâmplarea a făcut că la câteva zile de la venirea mea la ziar, colega mea, care se ocupa de sănătate şi de revistă, a plecat. Astfel, după ce am scris, în perioada de probă, pe mai multe domenii, redactorul-şef a decis să scriu pe sănătate. După alte câteva săptămâni, el şi directorul general mi-au spus că voi fi şi coordonator al revistei. Mi-a fost teamă la început şi n-am crezut că voi face faţă. Ba mai mult, eram decisă să le transmit că nu mă simt în stare să duc la bun sfârşit un astfel de proiect. Revista era la început, proaspăt lansată, era ca un copil, care necesita multe. Mi-am propus, totuşi, să încerc şi să văd cum mă descurc. Eu zic că a fost bine şi astăzi mă declar foarte mulţumită de ea.

Rep.: Ce planuri ai?

T.M.: În prezent, lucrez la revistă şi la ziar. În viitorul apropiat, vom scoate o revistă medicală regională trimestrială, de 64 de pagini, ceea ce înseamnă că vom avea ştiri din toate judeţele din Transilvania, cu corespondenţi în fiecare judeţ. Este un proiect foarte frumos, iar eu sunt mândră să-l coordonez. Mă dedic scrisului, aşadar. În ceea ce priveşte partea personală, îmi doresc să-mi petrec mai mult timp cu cei dragi şi să călătoresc.

Rep.: Ce sfaturi le dai studenţilor care îşi doresc să pornească pe acelaşi drum pe care l-ai urmat şi tu?

T.M.: Colegilor mei mai mici de la facultate le doresc multă baftă la examenul de licenţă şi le transmit să lupte dacă îşi doresc cu adevărat să profeseze în acest domeniu. Totul se poate dacă vrei. Important este să încerci, să-ţi dai silinţa şi să nu depinzi nicio secundă de nimeni. Să fii tu propriul tău stăpân. Să fii reporter de ştiri nu-i uşor, însă e frumos şi satisfacţiile sunt mari. Eu am avut multe satisfacţii de când lucrez la ziar, am cunoscut oameni pe care nu ştiu dacă i-aş fi cunoscut în alt context şi în alte circumstanţe, oameni pe care îi respect şi de la care învăţ.

Cristina Bălău

 

Poze atasate
Trebuie să arzi nişte etape, să înveti o sumedenie de lucruri, să acumulezi experientă si să demonstrezi de ce eşti capabil. Nimic nu e imposibil
Comentarii